nerv de primavara

undefinedNervul de primavara, adus in mine, a explodat. O primavara cu flori osandite si betege, in laguna cu gust de ploi. Dupa ce am cazut la pace cu fiecare anotimp pe rand. Ne-am trantit, ne-am lovit, ne-am zguduit. In noaptea aceea, de cutremur, de la Manastire. Cand am visat ca vine toata apa si ma inghite. Si fugeam din calea ei, speriata. Si apoi am facut febra. 40 de grade. Zile la rand. Deliric, m-am cuibarit in cortul tau. Acum sunt convinsa ca erai tot tu. Aceeasi varsta, aceiasi ochi, aceeasi piele, aceleasi buze. Inca le simt conturul si muscatura. Aceleasi brate. Acolo sub munte. Eram inca de pe atunci. Scafandri in verde, sub cer. Ai mers la calugarul orb dupa bucata ta de mantuire si de salvare si intru relipirea de sine. Inca ma intreb de ce te aflai in cautarea unui Dumnezeu in care nu crezusei de fapt niciodata. Sub aripa unei dogme care era impotriva respiratiei tale. Era intaia oara cand faceam autostopul. M-am urcat in masina ta cu o carpa umeda in loc de suflet. Infasurata din launtru, pana afara la incheieturi si glezne. Ma maturasei deja exhaustiv intr-o alta intrupare, sub incidenta unei alte masti. Cu siguranta, exercitiile mele imaginare ma adusesera acolo. Venisera pe pamant sfant cu o noua tentatie. Ma lua din nou demonul meu la jocul de sah. Si stia, vicleanul de el, ca intotdeauna pierd, cu precizie aritmetica, la ultima mutare. Si ma uit acum la tine, cum fumezi in bucatarie, gol, picior peste picior, cu paharul de vin langa, parte integranta din recuzita ta de cuceritor de profesie. Si ma mir. Ma mir ca nu iti amintesti de mine, cea din foarte atunci. Am in memoria degetelor cum iti mangaiam spirala de pe piept si cum muschiul gambei drepte se intarea intr-un soi de perfectiune sculpturala, exact ca acum. Si cu cata disperare te rugai pentru vindecare. Sa uiti de accident. Sa nu mai fie moarte. Sa fie doar uitare. Si mi-ai cusut aripi pe spate cu ata rosie. Ai infipt acul meticulos si rabdator. Si m-ai purtat spre lumi. Mi-ai aratat, de sus, musuroiul frumos de putrefact. M-ai invatat cum sa ridic din pamant mare si din mare pamant. Cu scobituri in care cresc invers podgorii cu vin amar. Si cum sa ridic din Cer strigat si in strigat Cer. Cu mainile cele de taina, cu ochii cei orbi si cu fereastra cea inchisa in launtru. Doar sa ridic. Simt in piept un soi de mercur pulsatil si isteric. Ramanem in muzica si in transpiratie. Oare Edenul sa fie chiar pentru noi, pentru cei indrazneti si sfredelitori, pentru cei cativa si putini?! Tocmai acum ma ispitesti cu el?! Acum, cand infernalul nerv de primavara, adus in mine, a explodat?!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s