Suntem doi fluturi de noapte, mirosind a lemn de santal. Putin urati, cu ochi plini de usturime atunci cand ne lovim de lumina. Ne-a patruns fumul pe sub haine. Intr-un alt timp poate ca fumez si eu. In timpul nostru, tutunul mi-a dat o altfel de dependenta. Ma trezesc adulmecand pe strada oamenii imbacsiti in fum. As vrea sa imi adancesc narile in hainele lor, in carnea lor si sa ii inspir, in jos pe trahee, sa imi umplu branhiile de ei. Acum cativa ani, in urma unui computer tomograf a rezultat ca venele care imi iriga plamanii sunt mult prea subtiri. Si ca nu as avea voie sa ma petrec in fum. De atunci si mai abitir ravnesc.
Avem praf mult si mult fum pe aripi si bataia lor este stangace. Dansul nostru naiv si perturbat de naluci. O zbatere din brate si violul prelungit. Ne punem micile depresii pe fundul paharelor si ma inveti cum sa imi dezlipesc emotia de pe piele, fara sa ii rup membrana. Cum sa o privesc in ochi si cum sa ma dedublez. Ma inveti cum sa manevrez foarfeca si sa separ riguros naivitatea de candoare. Cum sa te iubesc si mai ales cum sa nu. Cum sa nu! Cum sa NU! Caci noaptea toti fluturii sunt efemeri.
Urma intarita de fond de ten de pe chiuveta de la baie este inca acolo. Nu este a mea. Imi vine sa o scrijelesc de fiecare data, cu unghia, nervos, intr-o gelozie nejustificata si convulsiva. Dar nu. Pentru ca eu sunt intrusul. Eu nu am niciun drept. Eu imi strang in intuneric hainele aruncate aiurea pe podea, bajbai in casa aceea necunoscuta, dar care miroase innebunitor a toata viata mea. Ma impiedic de lucruri. Ma rasfrang, ma culeg si ma adun…
Vinul s-a rasturnat din pahare. A prins viata si picaturi din el mi se preling pe picioare. Apartamentul de pe malul apei. Cand noptile sunt lichide si pline cu riduri. Cu anii tai si cu anii mei suntem un fel de subzei inoportuni si pe alocuri blazati. Doi fluturi de noapte damnati, veridici, asumati. Eu nu incap in mine, nu mai incap nici in tine. Imi simt gura volbura cum striga nebuna: ajutor! Cat de toxic ma impingi aproape de sine. Molia din mine.