Nu credeam că există atâta nefericire
Încât să îți dorești să mori dintr-odată,
Toate viețile tale de pisică.
În dialogul de peste masă îi așezi un cercel în ureche.
Sunt ultimele tale secunde de viață, conectate
La sprayul pentru grafitti. În joaca cu lobul
Încă nu s-a schimbat nimic în ritmul pulsului
Care strigă și strigă mut.
Unde ești tu femeie măiastră, ce ai plecat să te culci
La umbra războiului de țesut,
În casele acestor străini
Ce se simt mai acasă?!
Mai acasă decât?!
Nudul chircit, sărutând buza orologiului.
Nu mai știu cine ești și când ai iubit ultima oară
Coloratul fir de mătase și ale lui firmituri,
Ce trebuia să te scoată afară.
Afară din casă, pe ulița beteagă.
În zăpada imaculată, ce se închină trupului tău.
Idol în țara flagelului.
Trebuie să fugi la miezul nopții,
Din pielea noastră bătrână.
Unde viermii și ale lor goarne se adună.
Apucați de-o demență în care nici nu mai știu să numere,
Nici să respire.
Nu credeam să existe atâta nefericire.
Încât să iei foarfeca și să încerci
Să te îmbraci din afară înăuntru,
În oglinda lacului plin de pești cu aripi de zână.
Pe strada năpădită sepulcral,
Motanul toarce absent.