vivariu

Există un loc de taină. Pe un deal. Ca să ajungi acolo, te îmbraci de jos, de la poale, în cămașa mesianică din filmul lui Scorsese, apoi te urci într-o mașină venită parcă din timpul celui de-al doilea Război Mondial și pornești pe Golgota. Trebuie să fii pregătit să ai răbdare. Drumul e strâmt și plin de bolovani, nu urcă agale. Există un fel de hău la dreapta ta, care se unește pe alocuri cu cerul. Te plesnesc peste față buruienile fragile crescute pe margini. Îți place legănarea asta zbuciumată, aproape că adormi. Și totuși parcă șoferul te înspăimântă puțin. V-ați întâlnit demult în curtea clădirii de pe malul apei. Avea o scară interioară și un cireș înmugurit, dar nu i-ai văzut niciodată chipul. Drumul continuă. Vă opriți! Există un loc de taină. Pe un deal. Pășești mărunt printre micile care alegorice, trase în hățuri de moluște. Limbile șerpilor cosmici făcuți din bucăți de teracotă te mușcă molcom din călcâi. Îți place. Iarba in verde copt, plină și bogată, urcă nestingherit până la coapsă. Gura giganticelor cuptoare scuipă obsesiv bucăți modelate de fier, de ceramică, granit, andezit, lemn și argilă! Și o pictură uriașă îmbracă în organza, toată respirația și tot pământul. Se aude in departe susurul blând al prinzătorilor de vise. În casa cu geamurile căscate larg către heleșteu. Privești în urmă. Șoferul nu mai este, cuptoarele sunt stinse, drumul a dispărut. Plutești sub o cortină de fildeș. Un Lucifer, viclean ca o umbră, te trage de mâini, înăuntru. Intri în mintea lui, ca un flămând Minotaur, tulburată și toată, în zidirea muzeu. Aerul din lăuntru e fierbinte . Te-a prins în cătușe și ți-a lipit grozave pene în păr și pe dermă! O explozie de roșu adânc. Te lichefiezi și îți târăști mușchii prin casa aceea artistică și sălbatică. Îi intri in toate cotloanele. Îi aprinzi șemineul, îi dezordonezi desenele, ii arunci condimentele pe podea, ii spargi ulcelele, îi rupi pernele, ii crestezi grinzile. Ii furi dalta și îți sculptezi rămășița de venă și busuiocul pe prispă te biciuiește flagel. Ai venit la război. De aceea a dispărut și mașina! Lemnul podelei se frânge și de sub el iese un abur albastru. Acum ai niște pensule în mâna dreaptă și o varietate bolnăvicioasă de vopseluri și habar n-ai ce să faci cu ele. Din sertare se ridică caiete și foi și mâinile ți se mișcă acrobatic în ele. Ești în casa aceea și faci dragoste. În toate încăperile ei. Le umpli de orgasm și te umpli cu Lucifer. În casa în care cobori treptele de parcă le urci. Și te acoperi cu perdelele din ascunzișuri și îți odihnești răvășirile peste scaune, pe jos, printre paturi. Dansăm! Suntem pe un front sporadic, undeva printre dărâmături. Nu depunem armele! Hai! Strivește sub tălpi un ciorchine de strugure! Să te beau! Toarnă-l zemos pe umărul stâng. Scoate din lăzi pocalurile cele uitate și aruncă-le-n joaca asta ipocrită direct în pereți. Toate cataclismele și formele de pe deal se ridică acum dintre cei morți și aleargă la luptă. Sunt vii. Avem o grădină cu harpii și lestrigoni mirosind a tuberoze. Deasupra tuturor, îmblânzitorul de șerpi odihnește-n în pridvor, veșnic la pândă, cu al său rictus șiret, molatec, poate puțin nervos, către toată astă lume liniară și nătângă.