E vina visătorilor mărunți că s-au trezit într-o dimineață turbată cu penele lui Icar înzăpezite stângaci în ei. E vina visătorilor mărunți că au albit înainte de vreme pe sub umbra chiparoșilor din Umbria. Au mângâiat și uscat rădăcini. Căci nu te oprești să atingi viață atunci când te simți pe jumătate mort. E vina visătorilor mărunți ca au încercat, într-o alchimie exemplară, să fie hoți de sevă. Nu te joci cu furtișaguri dăunătoare miocardului. S-ar putea să faci implozie. Să irumpă milioane de galaxii subacvatice pe sub epidermă. E doar vina visătorilor mărunți că au vâslit neîntrerupt în bărcile argonauților. Lâna de aur printre dunele de nisip ale Orientului. Parfum tare de iasomie sălbatică pe pielea antebrațului. Bifurcația sufletului si Fata Morgana. E vina visătorilor mărunți că nu s-au intersectat ani-lumină înapoi, când timpul încă avea timp si madlenele erau doar niște prăjituri obscene. Când mlădițele se cățărau curajos înspre mai departe, înspre acolo sau poate nicăieri. E vina visătorilor mărunți, cu ale lor guri căscate invers, în lăuntru, spre inima din miazăzi și carnea dinspre miazănoapte. S-au rătăcit pe holurile lugubrului muzeu, cu beciul puturos și plin de artefacte. Suspendați in mii de chingi, păpuși preablânde, sub păpușari mânioși. E vina visătorilor mărunți. Pumnalul sfredelește nebunia. Cum ar fi fost ei…fără de ieri ?! Și azi…fără de ei în mâine?! Firavii mei, cuminți ascultători, dihori cu unghiile alerte. In visuri mari, prin colțuri, prin uitări, mărunții aștrii vinovați de pathos.