Injunghe-ma, primavara! Pana la ultima picatura de sange. Varsa-ma si revarsa-ma infofolita in coconul meu de amazoana furibunda. Inmugureste-ma in oase. Nu vom avea, poate ca niciodata, mai mult de atat. Si poate ca nici nu vom avea nevoie. Parfumul absurd de irisi se ridica din canalizarea orasului. Pestilential. Uleios. Despre ce ar trebui sa vorbim ca sa ne simtim vii, Mr. Conchis?! Uneori as vrea sa ne ascundem precum salamandrele, pe sub pietrele clocotite. Nu imi mai simt muschii fetei. Sunt atrofiati. Nu mai am expresie. Acopera-mi gura cu orice altceva decat bucati textile. Spuma si involburare in asta iarna, muta, din primavara noastra care sta sa moara. April. Surubul rotit in tibie si adormirea celor din morminte. Aleile unui tintirim nemaivazut, in care i-am ingropat pe cei vii. Le-am aruncat pamant peste branhii, le-am strans carnea in diferite marimi de menghine. O latifundiara penitenta. Mult prea tarziu. I-am lasat sa isi scrijeleasca in launtrul propriilor sicrie niste hieroglife pline de malformatii. Ajutor! Mr. Conchis! Dualitatile au inceput sa se ravneasca una pe cealalta! Cum sa le temperez?! Invata-ma sa o domesticesc pe una dintre ele. Nevoia mea indefinita de un prestidigitator. Hulpav in toate cele. Vasal si in acelasi timp stapan…la iele. Plutele noastre din cutii de chibrituri, prin tevile groase ale urbei, lipite cu saliva incinsa. Maruntaie cuminti prinse in agrafe de lotusi imbobociti tardiv. Pierdut virginitate. In lumea asta plina de furori, odoruri si stransoare. Liftul se opreste la etajul 3. In cladirea care de fapt nu exista. Niste note de subsol argheziene si putrefacte. Ma doare-n primavara si ma doare-n fuga! Azi ca azi, dar maine vine-n forta, cu izul ei sarcastic, de osanda!