Renunt la jucaria preferata. O las pe o etajera, intr-o mansarda, plina de fotografii.
Ma priveste din ochii ei verzi, goi, sticlosi, cu manie. O simt. Caci mania e a mea. E crescuta acolo. Papusa de carpa. Rastignita intr-o lume fara de lume. A pierdut pariul. A ars patul, au ars boltile grele din lemn. S-au batut corp la corp in fumul acela inecacios pana au ramas sleiti de putere. Nu mai aveau plamani si nici amprente. Papusa cea oarba. Si s-a asternut o liniste de mormant peste basmul despre zeul Pan. Cel blestemat la chip de fiara si la vanat de nimfe. Au terminat flagelul. Tacerile au ramas intr-o pendulare subreda. Podeaua scartaie. Si toti betivii lumii au venit la priveghi. Tabloul monocrom, din cui, sfasiat in dinti. Atat de multa foame de viata. Si atat de multa patima, fiinta navalnica. Papusa de carpa. Miroase tare a lemn de cedru. Intr-o alta viata am fi fost niste ludici parfumieri. In chimia noastra imperfecta. Jurnalul acesta de stare. Al omului din crepuscul. Renunt la jucaria preferata. O las pe o etajera, intr-o mansarda, plina de fotografii, intr-un Olimp salbatic, greu, funest si decazut.