Tie, copila, pentru atunci cand vei ramane crispata in pragul usii. Pentru ca eu nu voi mai avea suflare. Si imi vor fi crescute flori de sub unghii si mladite verzi din oase. Vei simti ca lumea s-a oprit. Ca peretii se transforma in carton si vor sa te cuprinda pana te lasa fara aer. Respira! Mama a plecat inspre o alta visare, dar iti lasa tie, toata lumea aceasta, sa o calci la randu-ti in picioare!

Tie, copila, pentru noaptea aceea, in care te vei cobori din patul lui si vei cauta ciobul sticlei sparte in intaia ta exaltare. Si vei vrea sa scrijelesti toti peretii, sa o folosesti ca pe un bisturiu, sa iti deschizi cavitatea toracica, din gat si pana in plex si sa scurmi inauntru precum animalele schingiuite inainte de sacrificiu. Si te vei arunca la loc, pe salteaua joasa, cu asternuturi asudate si adunate si veti privi toate cuvintele din pereti. Si se vor izbi in tine toate ecourile surdo-mute. Si ii vei sparge lampa de veghe, si il vei uri, si il vei iubi, si il vei injura. Vei fi o femeie birjar cu sufletul roua. Te voi iubi atat de mult atunci, si te voi cuprinde, din nou, inspre pantecul meu. Iti voi coase plagile, carne din carnea mea. Si iti voi aseza pansamente din toate gandurile tale, inca neinventate. Si vom sterge tot lutul si putrezirea din umarul stang.

Tie, copila, pe cand te vei scalda intaia data, goala, in mare. Si vei simti ca fiintarea ta este de necuprins. Si parca degetele tale sunt pui de caracatita ce se agata de ape. Orizontul nu va fi nicicand fix, acolo. Dispare. Suntem un fel de monstri celesti, in zeghea gandacului de Colorado. Parem liberi, dar parca nu suntem. Te vei umple atunci de spaime. Caci oamenii mor, in inserare. Si vei urla, si ma vei blestema, copila mea, caci ti-am dat viata fara de voia ta. Fara de voia mea. Si te voi iubi atat de mult atunci, incat se vor cutremura tarmurile si te vei ridica dintre ape, departe, inspre miazanoapte.

Tie, copila, cu ochii taciune. Cand vei adormi cu cartile pe brate si te vei simti mica, urata, neinteleasa si cuprinsa de angoasa. Cand iti va fi lehamite si corpul tau isi va misca membrele robotic, sacadat, pe niste trotuare, unde, stii bine, cazuti in lentoare, pasii nu iti mai apartin. Te voi tine pe brate si iti voi spune cat esti tu de frumoasa. Ce pasare maiastra s-a rastignit bucati, in bucatile dintre tine si mine. Dar mai ales in tine, naluca, fantasma. Te voi iubi, cu o dragoste, despre care nu a scris nimeni, niciodata. Despre care nimeni nu a indraznit sa gandeasca. Aproape de iubirea orbului, inamorat de stele, a ciungului, cu doruri in palmele mele. Aproape de iubirea Persefonei, coborata in adancuri, cu Cerberul la panda.

Tie, iubita mea copila….