Aluneca – ma, pentru totdeauna, in valea aceea salbatica in care miroase a rodie. Trecerea de pietoni s-a sters, trotuarul e spart, podul nu mai exista. Semaforul palpaie galben, intermitent. Constiinta mea mica ma tot sacaie si ma trage de rochie, ma atinge si aproape ca ma violeaza umed si adanc, pana ii simt in gat pulsatia. Aluneca- ma in valea aceea salbatica si uita-ma acolo. Fericirea noastra nu e decat un defibrilator stricat, dintr-un oarecare salon de la Terapie Intensiva. Noi suntem morti, mumificati cumva in custile noastre telurice.
Vor avea grija de noi batranii mai de pe urma. Ne vor  imbalsama si aduce ofrande si ne vor canta osanale,  noua, celor ce nu am fost niciodata in valea aceea salbatica, unde serpii se infrupta cu rodii…